Ce-ar fi să poți recunoaște, ca femeie, că ai nevoie de iubirea și tandrețea unui bărbat, de protecția lui, să ai încredere în el și să te bucuri de asta? Ce ar fi să poți recunoaște ca bărbat că ai nevoie de tandrețea și îmbrățișarea caldă a unei femei?
Cea mai mare dorință a mea a fost ca să văd iubire între părinții mei, să văd că se bucură să stea împreună. Mi se părea mereu că se urăsc de moarte și nu înțelegeam cum alți colegi aveau familii care se iubeau, vorbeau frumos și își arătau apreciere și respect.
Mama spunea mereu: Nu poți pune bază în bărbați. Lesne de înțeles, de altfel. Bunicul o înșelase pe bunica cu multe femei din sat și bunica din nemernic și afemeiat nu îl scotea. Așa că…mama a preluat părerea ei și repeta într-una acest lucru.
Tata avea textul lui:
“Fata tati, tu nu ai nevoie de bărbați. Trebuie să trăiești singură, să fii independentă. Toți bărbații sunt niște porci. Uită-te la mine!“
Părea că știu ei ce știu, doar erau autoritatea supremă: părinții mei, cine știa mai bine decât ei? Un lucru este clar și dovedit. Nu toți bărbații sunt niște porci, cum nu toate femeile sunt curve. E un război de secole între femeie și bărbat. Nicio femeie nu a cunoscut toți bărbații din lume ca să poată generaliza.
Și niciun bărbat nu a testat toate femeile. Să fim raționale și inteligente. Noi femeile, proiectăm furia pe care o simțim față de bărbații care ne-au rănit asupra întregii tagme masculine. Această furie crește EXPONENȚIAL pentru că o ținem ani de zile îngropată și suntem ca o bombă cu ceas. Mai mult decât atât purtăm în celule furia și nedreptatea mamelor, bunicelor și străbunicelor și a generațiilor de femei care ne-au precedat. Inconștientul colectiv ne face să ne împungem.
Să recunoaștem: Istoria e încărcată de experiențe de violență, abuzuri și agresiuni făcute de bărbați asupra femeilor. Acest lucru a adunat multă furie, ranchiună și resentimente. De aici convingeri, programe și răni de nedreptate, de trădare, umilință și abandon bine sădite generație după generație. Din punct de vedere istoric este suficient să ne gândim prin ce au trecut bunicii noștri în timpul războiului.
În timp ce soldații români erau pe frontul sovietic, femeile rămâneau singure, obligate să se descurce cu tot ceea ce implica să ții în picioare o gospodărie și creșterea copiilor.
Pe de alta parte în aceeași perioadă, soldații germani năvăleau în gospodăriile supravegheate doar de către femei și în afara de-ale gurii, se serveau și cu trupurile fetelor și femeilor care nu aveau putere să se apere.
Cele care se opuneau erau torturate și mai apoi omorâte în chinuri groaznice. Cele care suportau, supraviețuiau dar erau marcate pentru restul vieții, deveneau ființe împietrite, terorizate, cu unicul scop în viață să își protejeze copiii și gospodăria.
Tot ce conta era să SUPRAVIEȚUIASCĂ. Valorile nu mai erau importante ci numai viața în sine. Totul în jur era pericol.
E greu să ne imaginam atrocitățile, violențele, abuzurile și foametea ce au urmat. Cum au putut să supraviețuiască femeile acelor vremuri? Nu ți se face pielea de găină când citești aceste rânduri?
Relațiile dintre femei și bărbați s-au schimbat după război. S-a instalat programul de victimizare cu care foarte multe femei au reușit să supraviețuiască și acest program a fost transmis din generație în generație împreună cu o furie imensă contra bărbaților.
Câte femei și-au pierdut feminitatea și câți bărbați masculinitatea tocmai datorită acestui război în care femeile se răzbună pe bărbați și bărbații pe femei, de multe ori inconștient?
Este momentul să oprim acest măcel. Avem inteligența emoțională necesară pentru a rescrie aceste programe întipărite în subconștientul nostru. Mai mult decât atât e datoria noastră să ieșim din acest cerc al furiei și al răzbunării.
De ce?
În primul rând ca să putem să fim fericiți, pentru că atunci când feminitatea întâlnește masculinitatea ambii parteneri sunt în armonie și sunt împliniți.
În al doilea rând, avem copii. Fetița de azi este femeia de mâine. Puștiul de azi care își pune mâinile în jurul gatului tău și îți declară iubirea este bărbatul de mâine. Sunt sigură că nu dorim sub nicio formă să dăm această ură mai departe.
Motivul pentru care am decis să dau mai departe ceea ce am învățat și ceea ce m-a ajutat în tot procesul meu de vindecare a traumelor din violențe și agresiuni este acesta: Încheierea acestui război rece între femei și bărbați și reclădirea încrederii.
Rezolvarea lucrurilor prin schimbarea convingerilor și emoțiilor care ne guvernează, ce vor genera automat comportamente pline de iubire și armonie și o lume mai sigură și în care putem avea tot ce ne dorim.
Eu îmi doresc o lume mai sigură mai bună pentru copiii noștri. Ai mei, ai tăi, ai noștri. Sunt sigură că și tu. O lume în care femeia să facă pace cu bărbatul, în care energiile să se împace și să nu mai fie perpetuată răzbunarea și ura. O lume în care femeia să se simtă protejată de bărbat și să prețuiască acest lucru și în care a face dragoste este ceva plăcut și dorit de ambii parteneri.
Și dacă azi lucrez cu câteva femei, ele vor fi mame mai blânde și soții mai tandre și apoi vor crește copii mai plini de încredere. Acesta este țelul meu. O lume mai plină de iubire. Știu că te întrebi, cum facem asta? Cum faci să uiți durerea ce a săpat de zeci de ani în carne vie?
Prin implicarea într-un program intens pentru creșterea încrederii, feminității și depășire a blocajelor emoționale din suferințe și răni din copilărie.
Mai jos sunt prezentate câteva aspecte care se ating în cadrul programului pe care l-am urmat. Multe dintre ele răspund și întrebărilor voastre și altele sunt legate de particularitățile pe care le-am întâlnit în sesiunile mele de lucru cu femei agresate:
- Recunoașterea agresiunii fizice, psihice, sexuale de către persoana care a fost agresată, este primul pas fără de care celelalte nu au sens. Dacă nu vorbim, nu recunoaștem faptul că am fost agresate, nu putem merge mai departe pe drumul spre vindecare.
- Identificarea, recadrarea și rescrierea convingerilor persoanei agresate legate de vinovați precum și a celor legate de convingerea că “a provocat” agresorul. Este extrem de important de stabilit foarte clar că victima este victimă și agresorul este agresor. În niciun caz, obligarea la raporturi sexuale a unei femei nu este permisibilă și deci, în niciun caz, nu trebuie lăsată convingerea că ea a provocat agresorul.
- Recunoașterea faptului că și alte persoane din familie sau din persoane pe care le cunoști au trecut prin astfel de experiențe, că nu ești singura. Sunt comunități de oameni care au trăit aceleași experiențe și care te înțeleg.
- Rescrierea poveștii de viață pornind de la ideea că acele experiențe te-au construit și te-au făcut persoana de azi.
Cea mai bună decizie din viața mea a fost decizia de a intra într-un astfel de program de consiliere. M-am regăsit din multe puncte de vedere. Am adus bucuria în familia mea. Relația cu copiii și părinții este transformată total. Pentru că am lucrat cu mine foarte mult toate acestea s-au văzut și în energia lor. Nu există bucurie mai mare decât să te reconectezi cu tine.
Am decis apoi să fac o diferență. Să spun povestea mea și să inspir alți oameni să își spună la rândul lor povestea. Dacă nu vorbești despre abuzurile și nedreptățile pe care le-ai suferit, e ca și cum ți-ai da acordul. Recunoaștere agresiunilor precedă acceptarea. Și atenție, acceptarea nu are sens de resemnare. Este vital să spui povestea, să cureți rana și abia apoi să vindeci.
John Maxwell spune un lucru foarte adevărat și care mi-a rămas în minte. “Singurul loc din care putem porni la drum este cel în care ne aflam“.
Așadar, definește punctul în care te afli și ce anume ai în acest moment. Apoi definește ce îți dorești să obții? Unde vrei să ajungi? Ce te ajută? Și ce te împiedică? Ce te doare cel mai tare?
Și, cel mai important: ACȚIONEAZĂ! Fă pasul înspre ce îți dorești cu adevărat. Care este cel mai mic pas pe care ai vrea să îl faci?
Te îmbrățișez din nou,
Andreea
Și nu uita de meditație. Fă-o zilnic. Durează doar 15 minute. Alege-te pe tine.