5. Ma doare foarte tare ca inca se aplica frecvent “corectarea” prin violenta a copiilor

Buna,
Andreea sunt, din nou.

Astazi iti voi vorbi despre violenta asupra copiilor.
Saptamana trecuta treceam pe langa o mamica nervoasa care isi apela copilul cu cuvintele “prostule si idiotule” si isi insotea “aprecierile” cu palme dupa ceafa si tras de urechi.

Mi-am adus aminte instantaneu de duritatea mamei si de faptul ca nciodata nu am auzit vreun compliment sau cuvant de incurajare de la ea.

Nu imi aduc aminte sa o fi vazut vreodata fericita sau macar multumita.
Nu am deloc amintiri cu parintii mei imbratisati sau dragastosi .
Cand mergeam la colegi de clasa si vedeam ca mananca impreuna si ca stau la televizor sau ca discuta lucruri banale…era dincolo de orice intelegere pentru mine.
Caminul meu a fost un camp de batalie.
De multe ori conflictele porneau in timpul noptii si ma trezeam direct in urlete. Intram in reactii de neinteles pentru mine la acel moment :inima imi batea foarte tare,respiratia devenea sacadata, simteam o teroare cumplita si un sentiment acut ca sunt amenintata.
De multe ori bunicul  ma “extragea “ dintre ei ca sa nu fiu lovita .

Acest sentiment cumplit de teroare permanenta m-a insotit toata viata.
Mereu aveam senzatia ca sunt in pericol desi nu aveam nicun motiv sa ma simt asa .Ma trezeam noaptea si retraiam acele stari de teroare inexplicable.
Acum stiu ca erau atacuri de panica.

Cand traieste intr-un mediu cu multa violenta (urlete,certuri,batai) ,copilul percepe permanent o stare de pericol,ca si cum ar fi in fata unui animal pradator a unui pericol imminent.
Rezultatul este intrarea in asa numita stare de “ lupta sau fugi “.

Dar atunci cand cei care te ameninta sunt chiar parintii tai ,unde sa FUGI?
Cum sa te lupti cu ei?

Si-atunci ramane o singura solutie : corpul se lupta pe interior.
Frica ,teroareav se cristalizeaza.Se incapsuleaza .
E ca o bomba care ia nastere in corpul tau si asteapta sa fie declansata .

Copii care au trecut prin abuzuri fizice si psihice scriu groaza si teroarea in corpul lor .
Devin rigizi,tensionati,apar inevitabil problemele de spate.
Nu au incredere in ei,pierd stima de sine si autocontrolul .
Sunt candidati  perfecti la dependente.

De ce am simtit nevoia sa iti scriu despre acest subiect ?
Pentru ca ma doare foarte tare ca inca se aplica violenta asupra copiilor.

Procentul celor ce încă își abuzează fizic copiii este de 62% în prezent.
Abuzul  psihic este de peste 80%.

Ma intreb necontenit :cum am rătăcit drumul spre blandete?

Ne-am nascut iubire pura dar undeva,in evolutia noastra am alunecat spre rusine, frica, ingrijorare, vinovatie, frica, furie.

Am fost prinsi captivi in aceasta cusca emotionala .
Ne zbatem acolo cu zecile de ani si devenim duri si agresivi,din frica de a nu fi respinsi si pentru ca ceilalti sa nu ne raneasca.
Nu vrem sa mai fim vulnerabili si ne inchidem.
Ne pierdem iubirea de sine si blandetea .

De ce?

Pentru ca am fost raniti exact de cei pe care ii iubeam mai mult si am ajuns la concluzia ca mai bine suntem atacatori decat sa fim o prada fara aparare.

Ajungem sa fim la randul nostru duri cu noi si, poate si cu ceillati.

Azi iti lansez o provocare :

Sa jutam sa creasca nivelul de blandete.
Eu ani de zile m-am abuzat pe mine .
M-am judecat .
M-am criticat.
M-am pedepsit. 
Aveam blandetea unei pietre .
Eram taioasa, dura, rece .

Asa ca îți propun, timp de o saptamana, orice ți-ai adresa în dialogul tău interior să fie cu blândețe, doar blândețe. 
Daca te judeci sau te critici,adu-ti aminte: E SAPTAMANA CU BLANDETE .
Sa dam un mic concediu duritatii si agresivitatii.
Si sa zambesti.Si chiar daca nu -ti iese din prima,persevereaza.
Ai o saptamana.

Efectul acestui exercițiu simplu și util este acceptarea ta exact așa cum ești.
Blândețea vine natural atunci când dialogul tău interior este unul de înțelegere și de recunoștință.
Daca de multa vreme vorbesti cu tine agresiv desigur va dura.
Este nevoie de practica si exercitiu.
Dar beneficiile sunt imense.
Vei aduce blandetea la tine in suflet si in familie si ei vor da blandetea mai departe.

Suntem cu totii niste diamante stralucitoare acoperite,din pacate,de straturi de noroi  mai groase sau mai subtiri .
Totul este sa avem rabdare sa ne curatam de acest noroi.

Si,nu uita sa imi scrii:

La tine cum a fost ?
Ai avut parte de dragoste si afectiune?
Daca ai avea puterea sa stergi cu buretele o singura intamplare din viata ta in  care ai fost agresat fizic sau psihic ,care ar fi aceasta ?

Urmeaza sa incepem lucrul cu unul dintre evenimente .
Asa ca astept sa imi scrii.
Te las cu bine,
Pe mine ma gasesti aici .
Te imbratisez

Si nu uita ca te asteapta meditatia zilnica.Ai link-ul mai jos 

z5. Ma doare foarte tare ca inca se aplica frecvent “corectarea” prin violenta a copiilor

5 / Ma doare foarte tare ca inca se aplica frecvent "corectarea" prin violenta a copiilor

Buna,
Andreea sunt, din nou.

Astazi iti voi vorbi despre violenta asupra copiilor.
Saptamana trecuta treceam pe langa o mamica nervoasa care isi apela copilul cu cuvintele “prostule si idiotule” si isi insotea “aprecierile” cu palme dupa ceafa si tras de urechi.

Mi-am adus aminte instantaneu de duritatea mamei si de faptul ca nciodata nu am auzit vreun compliment sau cuvant de incurajare de la ea.

Nu imi aduc aminte sa o fi vazut vreodata fericita sau macar multumita.
Nu am deloc amintiri cu parintii mei imbratisati sau dragastosi .
Cand mergeam la colegi de clasa si vedeam ca mananca impreuna si ca stau la televizor sau ca discuta lucruri banale…era dincolo de orice intelegere pentru mine.
Caminul meu a fost un camp de batalie.
De multe ori conflictele porneau in timpul noptii si ma trezeam direct in urlete. Intram in reactii de neinteles pentru mine la acel moment :inima imi batea foarte tare,respiratia devenea sacadata, simteam o teroare cumplita si un sentiment acut ca sunt amenintata.
De multe ori bunicul  ma “extragea “ dintre ei ca sa nu fiu lovita .

Acest sentiment cumplit de teroare permanenta m-a insotit toata viata.
Mereu aveam senzatia ca sunt in pericol desi nu aveam nicun motiv sa ma simt asa .Ma trezeam noaptea si retraiam acele stari de teroare inexplicable.
Acum stiu ca erau atacuri de panica.

Cand traieste intr-un mediu cu multa violenta (urlete,certuri,batai) ,copilul percepe permanent o stare de pericol,ca si cum ar fi in fata unui animal pradator a unui pericol imminent.
Rezultatul este intrarea in asa numita stare de “ lupta sau fugi “.

Dar atunci cand cei care te ameninta sunt chiar parintii tai ,unde sa FUGI?
Cum sa te lupti cu ei?

Si-atunci ramane o singura solutie : corpul se lupta pe interior.
Frica ,teroareav se cristalizeaza.Se incapsuleaza .
E ca o bomba care ia nastere in corpul tau si asteapta sa fie declansata .

Copii care au trecut prin abuzuri fizice si psihice scriu groaza si teroarea in corpul lor .
Devin rigizi,tensionati,apar inevitabil problemele de spate.
Nu au incredere in ei,pierd stima de sine si autocontrolul .
Sunt candidati  perfecti la dependente.

De ce am simtit nevoia sa iti scriu despre acest subiect ?
Pentru ca ma doare foarte tare ca inca se aplica violenta asupra copiilor.

Procentul celor ce încă își abuzează fizic copiii este de 62% în prezent.
Abuzul  psihic este de peste 80%.

Ma intreb necontenit :cum am rătăcit drumul spre blandete?

Ne-am nascut iubire pura dar undeva,in evolutia noastra am alunecat spre rusine, frica, ingrijorare, vinovatie, frica, furie.

Am fost prinsi captivi in aceasta cusca emotionala .
Ne zbatem acolo cu zecile de ani si devenim duri si agresivi,din frica de a nu fi respinsi si pentru ca ceilalti sa nu ne raneasca.
Nu vrem sa mai fim vulnerabili si ne inchidem.
Ne pierdem iubirea de sine si blandetea .

De ce?

Pentru ca am fost raniti exact de cei pe care ii iubeam mai mult si am ajuns la concluzia ca mai bine suntem atacatori decat sa fim o prada fara aparare.

Ajungem sa fim la randul nostru duri cu noi si, poate si cu ceillati.

Azi iti lansez o provocare :

Sa jutam sa creasca nivelul de blandete.
Eu ani de zile m-am abuzat pe mine .
M-am judecat .
M-am criticat.
M-am pedepsit. 
Aveam blandetea unei pietre .
Eram taioasa, dura, rece .

Asa ca îți propun, timp de o saptamana, orice ți-ai adresa în dialogul tău interior să fie cu blândețe, doar blândețe. 
Daca te judeci sau te critici,adu-ti aminte: E SAPTAMANA CU BLANDETE .
Sa dam un mic concediu duritatii si agresivitatii.
Si sa zambesti.Si chiar daca nu -ti iese din prima,persevereaza.
Ai o saptamana.

Efectul acestui exercițiu simplu și util este acceptarea ta exact așa cum ești.
Blândețea vine natural atunci când dialogul tău interior este unul de înțelegere și de recunoștință.
Daca de multa vreme vorbesti cu tine agresiv desigur va dura.
Este nevoie de practica si exercitiu.
Dar beneficiile sunt imense.
Vei aduce blandetea la tine in suflet si in familie si ei vor da blandetea mai departe.

Suntem cu totii niste diamante stralucitoare acoperite,din pacate,de straturi de noroi  mai groase sau mai subtiri .
Totul este sa avem rabdare sa ne curatam de acest noroi.

Si,nu uita sa imi scrii:

La tine cum a fost ?
Ai avut parte de dragoste si afectiune?
Daca ai avea puterea sa stergi cu buretele o singura intamplare din viata ta in  care ai fost agresat fizic sau psihic ,care ar fi aceasta ?

Urmeaza sa incepem lucrul cu unul dintre evenimente .
Asa ca astept sa imi scrii.
Te las cu bine,
Pe mine ma gasesti aici .
Te imbratisez

Si nu uita ca te asteapta meditatia zilnica pentru relaxare. Ai linkul mai jos.
https://soundcloud.com/user-380414312