Maureen, o femeie în vârstă de 63 de ani, mamă a trei copii adulţi şi bunică a cinci nepoţi, a venit în biroul meu pentru o opinie referitoare la programul de prevenire a bolii cardiace pe care îl adoptase. Cu această ocazie, mi-a spus că numai în ultimii doi ani suferise două operaţii de cateterizare a inimii şi trei angioplastii, în pofida medicamentelor pentru reducerea colesterolului pe care le lua.
85% dintre toate particulele LDL din sângele lui Maureen au fost clasificate ca fiind mici, un dezechilibru considerat grav. În plus, Maureen fusese diagnosticată cu diabet cu doi ani înainte, boala fiind identificată în timpul uneia dintre internările sale în spital. Cu această ocazie, i s-au recomandat atât dieta „sănătoasă” a Asociaţiei Americane pentru Inimă cât şi cea a Asociaţiei Americane pentru Diabet. Primul medicament pentru diabet care i-a fost recomandat a fost metforminul.
După câteva luni, medicii i-au prescris şi un al doilea, apoi şi un al treilea medicament (o injecţie pe care trebuia să o facă de două ori pe zi), cu scopul de a-i menţine glicemia în intervalul normal. Recent, medicul curent al lui Maureen a început să îi vorbească despre posibilitatea injecţiilor cu insulină.
Dat fiind că particulele mici LDL, colesterolul HDL redus şi nivelul înalt al trigliceridelor sunt strâns asociate cu diabetul, i-am recomandat lui Maureen să îşi schimbe dieta pentru a corecta aceste valori anormale. De bună seamă, principalul lucru pe care i l-am recomandat a fost să renunţe complet la grâu. Dată fiind severitatea diabetului de care suferea, am insistat şi asupra reducerii altor carbohidraţi, îndeosebi amidonul de porumb şi zahărul, precum şi ovăzul, fasolea, orezul şi cartofii. (În cazul majorităţii oamenilor nu sunt necesare restricţii alimentare atât de severe).
În primele trei luni de dietă, Maureen a slăbit 13 kilograme din cele 112 pe care le avea la început. Trei luni mai târziu mai slăbise 7 kilograme şi a renunţat la celelalte medicamente, cu excepţia metforminului (primul medicament care îi fusese prescris). După un an, Maureen slăbise în total 23 de kilograme, coborând sub 90 de kilograme pentru prima dată în ultimii 20 de ani. Dat fiind că valoarea glucozei din sânge scăzuse în mod consistent sub 100 mg/dl, i-am cerut să nu mai ia metformin.
Ea şi-a menţinut dieta şi a continuat să slăbească gradual, iar valorile glucozei din sânge au rămas în intervalul nediabetic. Aşadar, într-un singur an Maureen a slăbit 23 de kilograme şi a spus adio pentru totdeauna diabetului. Atât timp cât nu se va întoarce la vechiul ei regim alimentar, îndeosebi la „sănătoasele cereale integrale”, ea se poate considera vindecată de această boală.
Grâul şi diabetul la copii (de tip 1)
Înainte de descoperirea insulinei, diabetul la copii (de tip 1) era fatal încă din primele luni de la instalare. Descoperirea insulinei de către dr. Frederick Banting s-a dovedit cu adevărat revoluţionară din acest punct de vedere. Rămâne însă întrebarea: de ce se îmbolnăvesc copiii de diabet? Anticorpii împotriva insulinei, celulele beta şi alte proteine produse de organism conduc la o distrugere autoimună a pancreasului. Copiii care suferă de diabet îşi dezvoltă inclusiv anticorpi faţă de alte organe ale corpului.
Un studiu ştiinţific a arătat că 24% dintre copiii cu diabet au un procent sporit de „auto-anticorpi”, adică de anticorpi împotriva proteinelor produse de organismul lor, prin comparaţie cu numai 6% dintre copiii care nu suferă de diabet. Incidenţa aşa-numitului diabet al adulţilor (de tip 2) care apare la copii se află într-o continuă creştere datorită supraponderabilităţii, obezităţii şi inactivităţii, adică din aceleaşi motive pentru care a explodat în cazul adulţilor.
Pe de altă parte, incidenţa diabetului de tip 1 creşte la rândul ei. Institutele Naţionale ale Sănătăţii şi Centrele pentru Controlul şi Prevenirea Bolilor au sponsorizat studiul SEARCH referitor la diabetul copiilor. Acesta a demonstrat că între anii 1978-2004, incidenţa diabetului de tip 1 a crescut cu 2,7% în fiecare an. Cea mai mare rată de creştere apare la copiii cu vârste mai mici de patru ani. Registrele medicale din perioada 1990-1999 indică o creştere similară în Europa, Asia şi America de Sud.
De ce continuă să crească incidenţa diabetului de tip 1?
În mod evident, copiii noştri sunt expuşi la un factor nociv, care generează o reacţie anormală a sistemului lor imunitar. Unele autorităţi în domeniu au propus ipoteza unei infecţii virale care ar declanşa procesul, în timp ce alţi experţi au indicat factorii care generează reacţii autoimune din motive genetice. Noi ne întrebăm dacă nu cumva principalul factor ar putea fi grâul…
Schimbările care s-au produs în structura genetică a grâului începând din anul 1960 şi care au condus la răspândirea pe scară largă a grâului pitic ar putea justifica recenta creştere a incidenţei diabetului de tip 1. La urma urmelor, acest proces coincide cu creşterea incidenţei bolii celiace şi a altor boli moderne.
Există o conexiune pe care nimeni nu o poate disputa: copiii care suferă de boala celiacă sunt de zece ori mai predispuşi să facă diabet de tip 1 decât ceilalţi copii, iar cei care suferă de diabet de tip 1 sunt de 10- 20 de ori mai predispuşi să aibă anticorpi împotriva grâului şi/sau să facă boala celiacă. În mod evident, cele două condiţii medicale sunt înrudite, iar probabilitatea ca acest lucru să fie întâmplător este foarte mică. Mai mult decât atât, relaţia dintre diabetul de tip 1 şi boala celiacă pare să devină din ce în ce mai strânsă în timp.
Chiar dacă nu toţi copiii diabetici dau semne că suferă de boala celiacă încă din primul moment al diagnosticării lor, în anii care urmează ei devin din ce în ce mai predispuşi să facă această boală. Apare astfel o întrebare de baraj: ar putea conduce oare evitarea consumului de grâu încă de la naştere la prevenirea dezvoltării diabetului de tip 1? La urma urmelor, studiile făcute pe cobaii susceptibili genetic la diabetul de tip 1 arată că eliminarea glutenului din grâu reduce riscul de apariţie a diabetului de la 64% la 15% şi previne leziunile intestinale caracteristice bolii celiace.
Din păcate, studiul nu a fost extins asupra copiilor, aşa că nimeni nu poate răspunde în mod oficial la această întrebare tulburătoare. Deşi personal nu sunt de acord cu multe din politicile Asociaţiei Americane pentru Diabet, sunt de acord cu una din recomandările acesteia, şi anume că toţi copiii diagnosticaţi cu diabet de tip 1 trebuie testaţi pentru eventuala identificare a bolii celiace.
Personal, aş adăuga că ei trebuie retestaţi de mai multe ori de-a lungul anilor pentru a stabili dacă nu cumva boala celiacă s-a instalat mai târziu, lucru valabil chiar şi după atingerea vârstei de adult. Deşi nicio agenţie oficială nu recomandă acest lucru, eu nu cred că ar costa ceva pe cineva să le recomanzi părinţilor copiilor care suferă de diabet să se gândească în mod serios le eliminarea completă a glutenului din grâu din alimentaţia acestora, împreună cu alte surse de gluten.