Până la vârsta de 9 ani, am cunoscut agresiunea si nedreptatea în detaliu: la nivel psihic, la nivel fizic, la nivel sexual.
Am fost bătută sistematic. Credeam, intodeauna, ca este vina mea. Luam si nota 9, când aș fi putut lua, intodeauna, nota 10. Eram medaliată cu argint la sărituri în apă, când aș fi putut să aduc acasă singurul lucru care dovedea valoarea: medalia de aur.
Dar violenta si agresiunea n-au fost nimic pe langa respingere si abandon.
Aveam 8 ani cand Mama mi-a cerut sa plec din casă la ora 11 noaptea.
Imagineaza-ti un copil iesind pe usa cu doua pungi de plastic imense, pline cu haine. Imagineaza-ti durere pura pe care am simtit-o iesind in noapte, rugandu-ma sa prind ultima masina, ce ma putea duce la Tata.
Despărțirea de Mama, a fost durere atroce. Esenta pura a durerii sufletesti pe care-o simti in inima dar si in muschi si in oase.
Durere atroce. Moarte în spirit si înghet în corp. Sunt sigura ca inima a incetat sa bata ca inainte.
Fiece pas pe care l-am făcut spre Tata, m-a costat bucăți de carne și de suflet rămase împrăștiate prin Drumul Taberei și zeci de ani m-am întrebat:
Tu scumpa Mama, fiinta suprema, iubirea mea dintai. Cu ce-am gresit, de nu ma vrei ?
In ani de terapii si vindecari in lumea intreaga acesta a fost trauma pe care am regasit-o mereu, mereu…
Mama, Maestra mea, ce m-a învățat DUREREA, RESPINGEREA și ABANDONUL, de copila. Dar, acum stiu ca imi daduse si ea, ce-i daruise mama ei. Nimic mai mult.
8 ani si ora 11 noaptea. O noapte neagră a sufletului meu, ce a durat, de fapt, până la 23 de ani.