Cred că mă apucă un soi de nostalgie că se termină și acest capitol Andreea, tu ai un dar, acela de modela și transforma oamenii cu care vii în contact, cei mai mulți sunt în derivă, pe un vas naufragiat de mult, poate din copilăria fiecăruia, poate mai târziu... Tu îți sufleci mânecile cu răbdare și tact și pui la bătaie toate cunoștințele pe care le-ai acumulat în timp, pentru ține, dar cel mai mult pentru oameni. Cu fiecare curs, ai reparat mai întâi fiecare crăpătură a vasului tău, l-ai reconstruit din temelii. El a ajuns să fie apreciat și recunoscut de departe. Apoi ai ales să pleci în larg să salvezi toate vasele care-ți ies în cale. Și în acest curs te-ai întrecut pe ține, ai dilatat timpul în fiecare marți seară, duminică noapte sau orice altă zi a săptămânii în care era nevoie de tine. Ai insuflat și de data asta, în fiecare dintre noi dorința de a pluti în larg, fără teamă, cu toate pânzele sus! Gândurile celor care te-au cunoscut, vor colora pânzele vasului tău în culorile curcubeului. Rămâi în larg, mai este nevoie de tine!